Donald Trump spune că SUA se vor redeschide, „cu sau fără vaccin”, întrucât a fost anunțat un obiectiv de a livra un vaccin pentru coronavirus până la sfârșitul anului, relatează BBC.
Trump a asemănat proiectul de creare a unui vaccin, supranumit „Operațiunea Warp Speed”, cu cel de-al Doilea Război Mondial și lupta pentru a produce primele arme nucleare din lume.
Totuși, Trump a precizat că, și dacă nu va exista un vaccin, americanii trebuie să înceapă să se întoarcă la viața lor de zi cu zi.
Mulți experți se îndoiesc că un vaccin pentru coronavirus poate fi dezvoltat într-un an.
Ce este operațiunea „Warp Speed”:
Vorbind la conferința de presă de la Casa Albă- Rose Garden, Donald Trump a spus că proiectul va începe cu studii pe 14 vaccinuri candidate cu rezultate promițătoare.
„Asta înseamnă amplitudine și rapiditate”, a spus el despre Operațiunea Warp Speed. „Un masiv efort științific, industrial și logistic, diferit de orice a văzut țara noastră de la Proiectul Manhattan”.
Donald Trump a numit un general al armatei și un fost director de sănătate pentru a conduce operațiunea. A fost stabilit un parteneriat între guvern și sectorul privat pentru a descoperi și distribui vaccinul.
Moncef Slaoui, cel care a condus anterior divizia de vaccinuri la gigantul farmaceutic GlaxoSmithKline, va conduce misiunea, în timp ce generalul Gustave Perna, care supraveghează distribuția pentru armata americană, urmează să aibă funcția de ofițer principal de operare.
Moncef Slaoui a spus că este „încrezător” că vor fi livrate „câteva sute de milioane de doze de vaccin” până la sfârșitul anului 2020.
El a afirmat într-un interviu anterior acordat New York Times, că noul calendar a fost ambițios, dar a spus că „nu s-ar fi angajat decât dacă am crezut că este posibil”.
Mulți experți sunt de părere că un vaccin este singurul lucru care le va oferi americanilor încredere în redeschiderea completă a economiei în absența unor teste pe scară largă.